În noua ediție a Arenei culturale, am realizat un studiu critic asupra romanului psihologic Viața lui Pi de Yann Martel (Editura Univers, 2007), precum și asupra ecranizării din 2012. Puteți citi mai jos un fragment al articolului din revista culturală EgoPHobia #63:

Yann Martel (n. 1963) este un scriitor canadian care și-a petrecut copilăria în state precum Costa Rica, Franța, Spania și Mexic și care a continuat apoi să călătorească în diferite zone ale lumii precum Iran, Turcia sau India, acumulând astfel o experiență vastă de viață ce i-a permis să adune material pentru romanele sale. Are o diplomă în Filosofie la Universitatea Trent din Ontario și a lucrat ca plantator de copaci, spălător de vase și gardian de securitate înainte de a se apuca de scris cu normă întreagă la vârsta de douăzeci și șapte de ani. Primul său volum (The Facts Behind Helsinki Roccamatios) l-a publicat în 1993, acesta fiind o colecție de povești scurte ce trata teme precum boala, muzica, războiul, angoasele tinereții, moartea, suferința, pierderea și motivele pentru care ne atașăm de obiecte. Această carte a fost urmată de romanul Self (1996), o poveste despre identitatea sexuală, care a fost descrisă de Charles Foran de la Montreal Gazette ca fiind o acută și superbă observație psihologică asupra iubirii, atracției și apartenenței. Notorietatea o dobândește însă cu romanul Viața lui Pi pentru care câștigă Man Booker Prize (2002) și premiul Hugh MacLennan (2001).

Viața lui Pi (Editura Univers, 2007) este un roman psihologic și filosofic publicat în 2001, scris în notă postmodernistă și avându-l ca protagonist pe Piscine Molitor Patel, zis și Pi (naratorul autodiegetic al poveștii). Băiatul indian din Pondicherry explorează de-a lungul firului narativ dileme spirituale și metafizice, întrucât căutarea lui Dumnezeu pornește de la o vârstă fragedă, acesta fiind atras de Krishna, dar și de umanitatea lui Iisus, cel care se sacrificase pentru păcatele altora.
Intriga romanului pornește de la o notă a autorului, parte integrantă a romanului, o notă ce descrie evenimente fictive și care are ca principal scop să reitereze tema centrală a romanului, și anume: relativitatea adevărului. Mai mult, această notă amintește de intertextualitatea caracteristică postmodernismului, pe care o vom mai întâlni de câteva ori de-a lungul romanului alcătuit din trei părți.
Intitulată Toronto și Pondicherry, partea întâi este o introducere în povestea familială a lui Molitor Patel de dinainte de naufragiu, de unde aflăm cum și-a însușit porecla Pi, un tribut făcut numărului transcendental pentru a scăpa de glumele colegilor săi de școală, iar anecdota numelor este continuată cu alte situații neobișnuite: un credincios musulman și un ateu poartă aceleași nume; un tigru din grădina zoologică poartă numele Richard Parker ca urmare a unei erori făcute de cler.