uneori aș vrea să evadez din propriul corp

să mă transform în apă sărată

în spuma de mare în care poate aș regăsi liniștea

ce nu o mai găsesc de ani buni

ce pare a se ivi când privesc întinderile albastre

dar dispare cum revăd tricoul tău negru

care îmi aduce aminte de depărtările imense ce trebuie să existe acum între noi

dar niciodată între inimile noastre

uneori aș vrea să evadez din propriul trup

să mă înalț spre cosmos

și de acolo mai departe spre luna

scrijelită cu ani în urmă pe piele

cu ace și cu vopseluri

de parcă eu și ea am fi una

dar aș avea cu mine doar tricoul tău negru

și nici în universul neantic nu aș găsi liniștea

aș vrea un corp nou

doar să nu mai port cu mine numai tricoul tău negru

ca un nou stigmat

al unei boli ce-și bate continuu joc de mine