În revista EgoPHobia, a apărut o cronică la romanul Cimitirul animalelor de Stephen King și la cele două ecranizări ale sale, din 1989 și 2019. Mai jos, un scurt fragment:

Stephen Edwin King (n. 1947) este un scriitor american supranumit Regele Horrorului, datorită literaturii sale care se încadrează, în afară de horror, în suspans, crimă, SF, fantasy și mister. A scris aproximativ două sute de povești scurte, majoritatea fiind publicate în diverse colecții. A debutat în 1974 cu Carrie, iar de atunci a publicat numeroase romane din care amintesc: The Shining (1980), Misery (1990), The Sawshank Redemption (1994), The Green Mile (1999), It (2017) sau The Long Walk (2025). A publicat și sub pseudonimul Richard Bachman și a scris în tandem cu Peter Straub și cu fiii săi, Joe Hill și Owen King. De asemenea, a publicat și nonficțiune prin Danse Macabre (1981) și On Writing: A Memoir of the Craft (2000). De-a lungul carierei, a primit diferite premii și onoruri care au recunoscut valoarea de necontestat a lui King.

Cimitirul animalelor (apărut prima dată în 1983, ascultat pe Audiotribe, de la Armada, în lectura lui Cristian Gheorghe) este un roman scris de Stephen King încadrat în literatura horror, thriller psihologic și abordând doliul și pierderea, precum și ce se întâmplă când durerea te împinge să refuzi moartea. Motivul pentru care e atât de apreciată este acela că nu este doar un horror supranatural, ci se axează și pe doliu și negare, frica de moarte, vină și obsesie, limita dintre iubire și egoism, și menționez aici mai ales acel moment în care dorința de a aduce pe cineva înapoi nu mai este dragoste, ci incapacitatea de a accepta că cel mort s-a dus și nu se mai întoarce.

Una dintre ideile-cheie ale cărții este celebrul citat „Sometimes dead is better”/„Uneori mort e mai bine”, care arată că dorința de a anula moartea cuiva poate fi mai monstruoasă decât durerea însăși. Mai mult, romanul nu este un horror rapid, cu acțiune nonstop, ci se construiește lent și poate fi apăsător, pentru că se bazează mult pe tensiunea psihologică, ceea ce contribuie și la acel sentiment că știi că ceva groaznic se va întâmpla, dar nu știi ce anume și, chiar și așa, nu te poți opri din citit. Din aceste motive, cititorii o consideră una dintre cele mai tulburătoare cărți ale lui King. De fapt, chiar Regele a mărturisit că este una dintre cele mai întunecate și înfricoșătoare cărți pe care le-a scris, inspirația venind dintr-o perioadă în care locuia lângă un drum pe care erau călcate frecvent animale de către autoturisme, iar copiii din zonă făcuseră un pet sematary improvizat.