În Revista Online de SF&F Galaxia 42, a apărut proza scurtă cyberpunk Saudade. Mai jos, un scurt fragment:
Întreaga noapte nu închisese un ochi, măcinat de singurătate pe același refren (Si bô ‘squecê me/ ‘M ta ‘squecê be/ Até dia/ Qui bô voltà/ Sodade sodade/ Sodade…1) care nu îi dădea pace în ultima vreme, amintindu-i de acea primă oară când o văzuse într-un bar mizer. Coborî din pat, la ivirea zorilor, istovit de oboseala și necazurile sale care îi știrbeau somnul și îl trăgeau în abisurile minții sale…
Nero se îndreptă spre geamul larg și privi orașul care, în lumina roșiatică a răsăritului, se întindea înaintea lui ca o promisiune că poate din acea zi lucrurile aveau să fie mai bune. Se păcălea singur, încercând să găsească măcar o fărâmă din liniștea apărută atunci când vedea Keino prin fereastra apartamentului său, însă aceasta nu părea să revină. La fel ca Mel…
După o vreme, pregăti micul dejun și niște cafea cumpărată de la micii comercianți brazilieni care vindeau în piața din apropiere. Aruncă în farfurie două sandvișuri și, în ciuda miresmei plăcute, ce amintea de zilele copilăriei, nu se atinse de mâncare. Nici de băutura neagră cu spumă cafenie pe margini. Avea obiceiul de a începe fiecare dimineață cu acea licoare ce retrezea clipe pierdute la moartea părinților săi, unele dintre puținele momente de fericire pe care le cunoscuse.
Mai fusese timpul petrecut cu Mel, singura femeie pe care o lăsase, cu greu, lângă el, vorbindu-i de toate temerile sale, pe care ea încercase să i le facă uitate. Degeaba, însă. În anii petrecuți împreună se întrebase mereu ce văzuse la el și trăise în fiecare zi cu gândul că urma să-l părăsească cândva. Și iată că nu se înșelase! Iar odată ce povestea lor își găsise sfârșitul, angoasele reveniseră mai puternice ca oricând.
Lasă un răspuns