În revista P(ro)ezia nr. 34, am realizat un interviu cu Alina Voinea, autoarea seriei Nordam 2190. Mai jos, un scurt fragment:

Alina Voinea (n. 1977) a crescut între cărți, dorindu-și mereu să devină scriitoare, dar părinții săi au insistat că scrisul poate fi o preocupare pentru timpul liber, nu o meserie. De aceea, s-a îndreptat spre arhitectură, pe care a părăsit-o mai târziu. A lucrat ca profesoară de engleză la o grădiniță, apoi ca manager de vânzări și. mai târziu, la o agenție de publicitate, în calitate de copywriter. Din 2000, a pornit pe calea antreprenoriatului, iar, în paralel cu acesta, a urmat la zi Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării la Universitatea din București, specializarea în Comunicare și Relații Publice, continuată cu un master în Sondaje de opinie, Marketing și Publicitate, la Facultatea de Sociologie și Asistență Socială, tot la Universitatea din București.

Fiind mamă a unui copil cu autism și dizabilitate neuro-cognitivă, a înființat o mică asociație non-profit, Asociația SUPRA, care face utilitare online și materiale educaționale gratuite pentru copiii cu dizabilități în sfera cognitivă și organizează mici evenimente de socializare incluzive. Tot prin asociație, a publicat primele manuale școlare din România adaptate pentru copiii cu dizabilitate cognitivă, apoi câteva cărți pentru copii, dintre care de menționat este Pisicul din câmp, primul “roman simplu scris” din țară, pentru a ajuta copiii care deprind cititul și pe cei cu dificultăți de învățare să citească mai ușor. Cărțile ei au ajuns, printre altele și la Bookfest, și astfel Alina a ajuns la standul editurii Crux Publishing de unde a cumpărat câteva volume, pentru ca mai târziu să lanseze la aceeași editură romanele SF distopice Sentient și Sapient, ce fac parte din seria Nordam 2190.

Bună, Alina! Noi ne-am auzit la o vorbă acum vreun an, după lansarea volumului Sentient. Acum se întâmplă că între timp ai încheiat seria Nordam 2190 cu volumul Sapient. Cum a fost să scrii această poveste?

Greu, pentru că am avut mult mai puțin timp decât am avut pentru Sentient și, în plus, am avut o mulțime de probleme personale de rezolvat la începutul lui 2026, iar asta mi-a cam ocupat spațiul mental. Am avut de multe ori sentimentul că nu aveam să termin de scris la timp și, mai ales, să editez cartea așa cum voiam. Noroc că povestea trăia în mintea mea de mult timp și practic doar a trebuit s-o pun în cuvinte.

Dacă vorbim despre seria aceasta, care te-a lansat în lumea SF-ului românesc, care dintre cele două volume te-a solicitat mai mult și de ce?

Al doilea, din cauza timpului scurt alocat. Cred că un an nu este destul pentru o carte, cel puțin în cazul meu, pentru că eu dau cuvintelor și felului în care alcătuiesc ele propoziții, fraze și, în final, povestea, o importanță foarte mare. Îmi place așadar să am timp să „uit” ce am scris și să recitesc așa, pentru că în felul ăsta văd cel mai bine ce nu funcționează în text și pot remedia. Eu scriu și editez în etape succesive fiecare parte din carte, întotdeauna ca un întreg, de la început până la ultimul cuvânt scris, pentru că nu vreau să am nimic care să nu se potrivească cu ceva scris înainte și caut o cadență anume a textului, iar recitirile astea iau timp. La Sentient, pentru că deja era scris, că începusem în 2014, a fost mai simplu. Dar la Sapient am avut doar un an și un pic la dispoziție. Desigur, puteam să amân lansarea pentru 2027, dar am vrut să mă apuc cât mai repede de alte două proiecte pe care le aveam în minte. Mi-e greu să lucrez la mai multe proiecte în același timp, nu că n-aș putea, dar scriu ca hobby, în timpul liber, care, în cazul meu, e destul de puțin.