În numărul 24 al revistei P(ro)ezia, am publicat un articol despre șase cărți care m-au impresionat în 2023. Mai jos, un scurt fragment:
2023 a fost un an în care am citit mai puțin ca în alții, dar cu toate acestea am descoperit cărți noi și am redescoperit cărți vechi, iar astăzi scriu despre cele care mi-au plăcut cel mai mult, fără să fac vreun top, căci sunt genuri și specii extrem de diferite, ceea ce nu lasă loc pentru asta.
Caietul psihopatului, Ștefan Bolea
Încep cu o carte de Ștefan Bolea pe care am avut ocazia să lucrez alături de Andreea Sterea și despre care am scris pe larg în postfața care a putut fi citită în premieră în revista P(ro)ezia. Caietul psihopatului este un jurnal, continuare la Caietul Roxanei (apărute ambele în reeditare la editura Crux Publishing), în care autorul suferă din cauza iubirii neîmplinite, dar și din cauza unei lumi în care Dumnezeu este putred. Avem de-a face cu un scriitor care consideră că sinuciderea este întotdeauna preferabilă acestei lumi în care singura salvare mai este cultura, autorul făcând numeroase trimiteri la mari clasici ai literaturii, muzicii și filosofiei. Dacă sunteți în căutarea unui scriitor care nu se înscrie în norme, atunci Ștefan Bolea este unul dintre cei pe care trebuie să îi citiți.
