Pentru numărul de final de an al revistei Proezia, am scris despre patru cărți citite/recitite în 2024 care mi-au plăcut. De departe, cartea care m-a impresionat cel mai mult anul acesta e Jurnalul lui 66. Noaptea în care am ars a Alexandrei Furnea pentru că, așa cum ziceam în cronică, taie în carne vie, dar și celelalte trei cărți care fac parte din ceea ce eu nu numesc top ar trebui citite de orice cititor. Mai jos un scurt fragment al cronicii:

La fel ca în alți ani, nu voi realiza un top al cărților care m-au impresionat anul acesta, deoarece ele vin din zone extrem de diferite, sunt scrise în registre diferite și poartă mesaje diferite, ci voi scrie despre ele așa cum îmi vine. În schimb, trebuie să spun de la bun început că, dintre cărțile parcurse anul acesta, cea mai bună este de departe Jurnalul lui 66. Noaptea în care am ars de Alexandra Furnea, un volum care ar trebui citit de toți românii, poate atunci ar mai exista o șansă de trezire din letargia în care ne aflăm, dar și un volum care ar trebui tradus în toate limbile de pe glob, pentru că este o carte confesiune ce taie în carne vie, motiv pentru care pornesc acestă cronică cu el.

Jurnalul lui 66. Noaptea în care am ars de Alexandra Furnea

Deși a apărut în 2022, am citit Jurnalul lui 66 abia anul acesta în concediul din Creta. Toți cei care m-au însoțit în concediu îmi spuneau că ar trebui să lecturez altă carte în zilele mele libere, dar eu am luat volumul primit de la prietena mea, Otilia, și am început să retrăiesc o dramă care mi-a marcat tinerețea: incendiul de la Colectiv și urmările grave ale acestuia. De la primele pagini, am simțit că ceva se rupe în mine și că nu voi putea duce la capăt acest volum pe care l-am lăsat de mai multe ori, înainte de a mă reapuca de el. Brutalitatea cu care Alexandra Furnea povestește despre tragedia din Colectiv este ceva ce n-am mai întâlnit în nici un alt jurnal și nu cred că voi mai întâlni în nici un alt jurnal – nici măcar jurnalul Annei Frank nu a reușit să mă facă să plâng aproape la fiecare pagină citită. Dar poate că asta e un lucru bun. Pentru că nimeni nu ar trebui să treacă prin ce au trecut cei care au fost în seara de 30 octombrie 2015 în Colectiv. Dacă vrei să afli ce înseamnă băițele pe viu, dezinfectarea Secției de Arși cu formaldehidă, sau, parafrazez, afirmația: Și cu rahat dacă te dai te vindeci, atunci trebuie să citești jurnalul acesta. Dacă vrei să știi cum s-au stins unul câte unul cei din spitale, atunci trebuie să citești jurnalul acesta. Dacă vrei să afli cum au supraviețuit cei care au trecut prin infernul de la Colectiv, atunci trebuie să citești junalul de acesta. Dar, mai ales, trebuie să citești jurnalul acesta ca să înțelegi cât de pervertit e sistemul, de la nivel politic și până la nivelul medicilor din spitale, care în loc să salveze, ascund adevărurile despre Secția de Arși și despre condițiile din spitalele din România. Da, cartea asta este un avertisment, dar este și o confesiune extrem de dureroasă a unei tinere jurnaliste care a trecut prin nenorocirea vieții ei și care a găsit salvarea dincolo de granițele noastre. Nu, nimeni n-ar trebui să treacă prin ceea ce descrie Alexandra Furnea în jurnalul ei, una dintre cele mai vii amintiri ale Colectivului. Must read pentru oricine!