În cel mai recent număr al revistei P(ro)ezia, a apărut un interviu cu scriitoarea Cezarina Anghilac. Mai jos, un scurt fragment:

Cezarina Anghilac (n. 1984) este absolventă de sociologie și antroplogie la Universitatea din București, precum și autoare de science fiction, fantasy, mystery și horror. S-a afirmat în lumea literară după ce a urmat cursurile Atelierului SF&F, organizat de Revista de povestiri și Bookblog în 2015. A debutat doi ani mai târziu cu volumul de povestiri Cine doarme și visează pentru care a primit premiul AntareSFest pentru Cel mai bun debut SFFH al anului. Timp de doi ani, a îngrijit sumarul Revistei de suspans, iar de-a lungul timpului a apărut cu proză scurtă în diverse reviste și antologii, printre care: Revista Familia, Iocan, Laconic, Cod de Poveste, Opt Motive, Utopiqa, Revista de povestiri, Galaxia 42, Gazeta SF, Argos Magazine, Revista de suspans și în antologiile Best of Mystery & Horror #1, editată de Mircea Pricăjan (Herg Benet 2014), Cele mai frumoase povestiri Science Fiction & Fantasy ale anului 2017, editată de Michael Haulică (Vremea, 2018), Boabe de poveste, editată de Dan Popescu (Pavcon, 2023), Stația Pământ 12. Apocalipse de lux, editată de Marian Truță (Eagle, 2023). A publicat în 2022 primul volum al seriei dark fantasy În cercul fiarei, formată din Promisiuni de sânge (premiul Vladimir Colin 2023 pentru roman fantastic) și Puțină speranță, ambele publicate de editura Crux Publishing.

Bună, Cezarina! A trecut mult timp de la ultima noastră întâlnire, atunci live, acum online, dar iată că stelele s-au rearanjat și e vremea pentru un interviu. Acum trei ani ai publicat primul volum din seria dark fantasy În cercul fiarei. Cum a fost procesul din spatele ei și cum ți-a venit ideea unei lumi atât de stranii?

Bună tuturor și bine v-am găsit!

Deja au trecut trei ani? Asta înseamnă aproape jumătate din timpul pe care l-am petrecut terminând mini-seria, măsurat din momentul în care am început să scriu primele scene (în fapt, o continuare a unei povestiri apărută în Gazata SF), și până am primit bunul de tipar. Trebuie să precizez că am pornit la drum cu intenția de a scrie un text scurt, nicidecum un roman, iar primele versiuni erau văduvite de prezența câtorva personaje îndrăgite de cititori, dar și de existența unui univers specific. La început, erau numai câțiva oameni într-o pădure care făceau diverse lucruri. Apoi, pe măsură ce acțiunile lor au căpătat complexitate și consecințele au început să se ramifice, lumea lor a devenit din ce în ce mai complexă, iar povestea mai profundă. Nu obișnuiesc să scriu după un plan, așadar îmi închipui că apariția universului Fireni a fost mai degrabă o muncă de explorator decât una de arhitect.