Foto: Flavia Teoc

Rar, am avut ocazia, în cei cinci ani jumătate de Danemarca, să iau parte la evenimente de literatură română. Dar, pe 25 ianuarie, am plecat spre Godsbanen din Aarhus pentru a participa la o proiecție de film despre poeta și scriitoarea Nora Iuga, un eveniment care a fost deschis de scriitoarea și traducătoarea Flavia Teoc și organizat în colaborare cu Institutul Cultural Român din Stockholm si Aarhus Litteraturcenter.

Cea din urmă a ținut o introducere scurtă despre Nora și despre pelicula intitulată De ce mă cheamă Nora, când cerul meu e senin (2023) și regizată de Carla Maria Teaha, o peliculă ce ar trebui vizionată de toți cei care iubesc literatura Norei Iuga.

Filmat înaintea și în timpul pandemiei, filmul ne arată o Nora Iuga vulnerabilă, dar foarte limpede, în același timp. De fapt, primele cadre ne situează în procesul de creație a romanului Hipodrom, apărut la editura Polirom în 2020, o carte cu puternice accente autobiografice, ce vorbește despre necazurile și bucuriile scriitoarei, la fel ca întreaga peliculă în care Nora se confesează despre unul dintre cele mai negre momente ale vieții ei, un viol după care a ales să meargă mai departe, dar și despre cele mai luminoase momente ale ei, printre altele, căsătoria cu George Almosnino și modul în care cei doi își împărtășeau textele fiind unele dintre poveștile care m-au impresionat cel mai mult.

Tot așa m-a marcat și acea parte în care Nora spune despre faptul că universul este infinit, deci și călătoria ei trebuie să fie infinită, lucru care transpare și în opera ei, profund erotică. De fapt, nu există nimic mai infinit în om ca erotismul, iar Nora a înțeles acest lucru și l-a pus pe hârtie așa cum nimeni altcineva n-a făcut-o.

Sunt multe elemente interesante în acest film care arată personalitatea complexă a scriitoarei, care, deși aflată la o vârstă înaintată, pare mai tânără și mai vie ca mulți scriitori mult mai tineri. Poate că această vitalitate vine și din dragostea pe care o poartă unui bărbat cu care corespondează. Poate că această vitalitate vine și din înțelegerea că erotismul nu ne părăsește cu adevărat niciodată. Sau poate că ea e, pur și simplu, Nora. Nora, care la cei aproape 90 de ani ai ei, când se filma pelicula, aleargă cu trenurile spre Frankfurt, uită buletinul acasă, e nevoită să se oprească din drumul spre Târgul de Carte, își recuperează actele, se urcă iar în tren și ajunge la evenimentul unde era invitată. Câți oameni de vârsta ei din România ar mai putea face același lucru?

La Târgul de Carte de la Frankfurt îl întâlnește pe Mircea Cărtărescu, cel care îi amintește de cuvintele ei de laudă, atunci când el era un simplu începător. Avem de-a face aici cu o Nora simplă și deloc plină de ea, în ciuda puterii ei de prevedere.

Totuși vedem și o Nora plină de putere, dar și o Nora incapabilă să mai aibă parte de ceea ce îi dă putere: literatura, evenimentele la care vorbea, oamenii, atunci când pandemia lovește de după colț și o ține închisă între cei patru pereți ai casei. Casa unde se află cărțile și mașina de scris, dar parcă nu mai e vremea pentru ele când moartea pare să bată la ușă.

Chiar și așa, în întunecimea pandemiei, există o lumină, așa cum există și în cea mai profundă noapte. Ziua Norei, serbată în casă cu câțiva oameni, lasă un loc de speranță. Cumva parcă filmul e o alternanță între dezastru și speranță, între dragoste și singurătate, între lumină și întuneric.

Sunt atâtea și atâtea idei ale Norei în această peliculă, că pentru a le înțelege și a le reține pe toate e nevoie să revezi filmul cel puțin de câteva ori. Dar pentru mine, acea primă vizionare m-a făcut să îmi doresc să văd pelicula de mai multe ori pentru a surprinde tot ce ar fi de zis. Am avut noroc să aflu de la scriitoarea Flavia Teoc, după acest eveniment, că filmul se poate viziona pe YouTube, iar eu vă zic că trebuie să îl vedeți. Nimeni și nimic nu poate cuprinde în cuvinte complet ce se ascunde în spatele acestei femei colosale, care în timpul comunismului a fost interzisă opt ani, timp în care s-ar aruncat în traduceri. Nimeni nu poate surprinde ideile Norei mai bine ca Nora, dar ce este clar este că pelicula aceasta ne arată un om înainte de un scriitor.

Pe mine m-a marcat. Așa cum te marchează toată literatura bună, pentru că este și despre literatură, scrisă de o femeie cum nu s-a mai întâlnit până la ea, și cum cred că nu se va mai întâlni prea curând. De aceea, așezați-vă la un laptop și vizionați acest film. Trebuie să ajungă la cât mai multă lume! Eu îi mulțumesc Flaviei Teoc pentru această proiecție absolut minunată.