A trecut cel puțin un an de când mă gândesc să pun bazele unei reviste literare care să promoveze literatura autohtonă clasică și contemporană. Și iată că a sosit momentul în care are loc lansarea primului număr al revistei P(RO)EZIA care își propune să promoveze atât autori consacrați, cât și scriitori aflați la început de drum atâta vreme cât literatura lor este una de calitate, căci unul dintre principiile de bază ale publicației este să promoveze calitatea în detrimentul cantității. De aceea, mă aștept ca de la un număr la altul sumarul să conțină titluri puține, dar însemnate pentru cei care vor urmări activitatea publicației.
Revista P(RO)EZIA nu este despre cei mulți, ci despre cei puțini, deoarece îmi propun să difuzez texte din orice gen literar și din orice specie tematică, atâta vreme cât acestea întrunesc condițiile de publicare setate la un standard înalt. În poezie urmăresc lirismul, dar și amprenta modernistă ori postmodernistă. În proză caut povești care să suscite prin acțiune, personaje, dialoguri, atmosferă ș.a.m.d. Iar acestora se adaugă articole apropiate domeniului literar care să atragă prin noutatea ori raritatea temelor abordate.
Restul editorialului pe site-ul revistei P(RO)EZIA.