Lecturi potrivite @ EgoPHobia #79-80

Au început înscrierile pentru publicarea în cadrul rubricii Lecturi potrivite / recomandate de Alexandra din revista culturală EgoPHobia #79-80. Textele trimise trebuie să îndeplinească condițiile de mai jos, altfel vor fi respinse automat:

  1. este acceptată atât literatura realistă, cât și cea fantastică ori științifico-fantastică, fie ea proză sau poezie;
  2. documentele trimise pot avea maxim 10 pagini A4 (în cazul prozei) sau pot conține maxim 5 poezii;
  3. textele vor fi redactate cu diacritice, folosind fontul Times New Roman, la dimensiunea 12, iar spațierea dintre rânduri trebuie să fie de 1.5;
  4. introducerea paragrafelor se va face utilizând opțiunea Ruler și liniile de dialog vor fi puse cu En-dash;
  5. documentul trimis poate fi de tipul: .rtf, .doc, .docx și .odt.


Aștept mesajele voastre prin intermediul formularului de contact de pe blog până pe data de 29 februarie 2024. Multă baftă!

Lasă un comentariu