Pentru numărul 30 al revistei P(ro)ezia, am realizat un interviu cu Alina Voinea, autoarea seriei Nordam 2190.

Mai jos, un scurt fragment:

Alina Voinea (n. 1977) a crescut între cărți, dorindu-și mereu să devină scriitoare, dar părinții săi au insistat că scrisul poate fi o preocupare pentru timpul liber, nu o meserie. De aceea, s-a îndreptat spre arhitectură, pe care a părăsit-o mai târziu. A lucrat ca profesoară de engleză la o grădiniță, apoi ca manager de vânzări și mai târziu, la o agenție de publicitate, în calitate de copywriter. Din 2000, a pornit pe calea antreprenoriatului, iar, în paralel cu acesta, a urmat la zi Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării la Universitatea din București, specializarea în Comunicare și Relații Publice, continuată cu un master în Sondaje de opinie, Marketing și Publicitate, la Facultatea de Sociologie și Asistență Socială, tot la Universitatea din București.

Fiind mamă a unui copil cu autism și dizabilitate neuro-cognitivă, a înființat o mică asociație non-profit, Asociația SUPRA, care face utilitare online și materiale educaționale gratuite pentru copiii cu dizabilități în sfera cognitivă și organizează mici evenimente de socializare incluzive. Tot prin asociație, a publicat primele manuale școlare din România adaptate pentru copiii cu dizabilitate cognitivă, apoi câteva cărți pentru copii, dintre care de menționat este Pisicul din câmp, primul “roman simplu scris” din țară, pentru a ajuta copiii care deprind cititul și pe cei cu dificultăți de învățare să citească mai ușor. Cărțile ei au ajuns, printre altele și la Bookfest, și astfel Alina a ajuns la standul editurii Crux Publishing de unde a cumpărat câteva volume, pentru ca mai târziu să lanseze la aceeași editură romanul SF distopic, SENTIENT, primul volum al seriei Nordam 2190.

Bună, Alina! Îți mulțumesc pentru acceptarea invitației de a participa la un interviu pentru revista P(ro)ezia. Anul acesta ai lansat romanul SF distopic SENTIENT la editura Crux Publishing. Cum ți-a venit ideea din spatele acestui roman? Și care a fost procesul de scriere pentru el, având în vedere că prima dată ai așternut cuvinte pentru el în 2014?

Politica m-a interesat de mică. Citeam Legendele Olimpului și, mai mult decât poveștile, mă interesau legăturile între personaje și structura puterii, felul în care zeii mai mici își urzeau intrigile în Olimp, în ocean și în subteran. Tata avea în bibliotecă o mulțime de cărți de istorie. Adesea spun că nu citesc istorie de plăcere sau că nu-mi place istoria, iar asta e din cauză că omenirea are tendința s-o repete, iar eu văd tiparele și asta e înspăimântător pentru cineva cu imaginație. Una dintre primele cărți pe care le-am citit fără știrea sau acordul tatei a fost Procesul de la Nürnberg, de Johannes Leeb și Joe Heydecker. A fost primul meu contact cu atrocitățile fasciste și o lectură cumplită pentru un copil. În același timp, m-am născut în comunismul în care aveam de toate, dar, în realitate, nimic, iar libertatea lipsea cu desăvârșire. Mereu m-am întrebat dacă nu cumva comunismul și fascismul sunt două fețe oribile ale aceluiași monstru care urăște umanitatea. Când am făcut facultatea la Jurnalism și masterul la Sociologie, chiar dacă am ales specializările care țineau de comunicare și marketing, am devenit și mai atentă la lumea din jur și la cea de peste ocean, de unde era clar că vin toate, bune și rele. Și am început să văd semne care mi-au dat de înțeles că lumea ar putea să fi uitat cum sunt și fascismul, și comunismul. Și că trage spre extreme. Iar monopolurile tehnologice nu pot duce la nimic bun. Așa că am început să scriu. Și, sătulă de scrisul academic, am evitat să-mi iasă eseu, așa că a ieșit roman.

Articolul complet îl găsiți pe http://www.proezia.ro.