În numărul 30 al revistei P(ro)ezia, am scris o cronică despre romanul Sentient din seria Nordam 2190, de Alina Voinea (editura Crux Publishing). Un scurt fragment, în cele ce urmează:
Am citit Nordam 2190: Sentient de Alina Voinea (editura Crux Publishing, 2025) în două zile și, deși e o carte SF, a venit ca o alinare (ca să se potrivească cu Alina). De ce zic asta? În prima zi, mi-era super rău. Atât de rău că nu puteam sta decât în pat. Și era în timpul Bookfest. Și nu puteam merge la târg. Și atunci mi-am zis, dacă nu pot merge la târg, pot citi cartea asta pe care o laudă lumea. Dacă nu mi-ar fi fost rău, poate aș fi terminat-o atunci. Dar cred că a fost mai bine cum s-a potrivit, pentru că a fost cartea care m-a însoțit pe drumul de întoarcere din București în Danemarca. A fost cartea care m-a făcut să aflu din nou ce înseamnă să faci noapte albă din cauza literaturii. Și credeți-mă că de mult nu am mai trăit asta cu o carte. Însă romanul Alinei e absolut bestial, nu doar pentru că e SF, ci pentru că e și foarte uman, deși universul construit de ea este profund dereglat.
Practic, avem de-a face cu o lume în care societatea este condusă de N.U. Advancorp, o corporație militară care controlează tot, funcționând pe un sistem acțiuni – una dintre intrigile cărții este chiar lupta de putere dată de mai-marii organizației pentru a deține cât mai mult din aceste acțiuni pentru a căpăta control asupra N.U. Advancorp și, implicit, asupra resurselor, informației și structurii sociale a Nordamului, care este una în care avem oameni ce trăiesc în Lumea Interioară controlată de organizație, sintetici (care sunt fie A.I.-uri sentiente ce luptă în deșert pentru a-și obține dreptul la existență, fie Soldați ce luptă pentru companie), triburi deconectate care trăiesc la limita societății pentru că au ales să trăiască în afara sistemului, nevrând să aibă de a face cu noile tehnologii și marii bogați care au ajuns să controleze viețile tuturor.
Articolul complet îl găsiți aici.
