În revista P(RO)EZIA nr. 31, a apărut o cronică la romanul transgresiv Miezul nopții în Cartierul Felinarelor Stinse de George Cornilă. Mai jos, un scurt fragment:

Am citit Miezul nopții în Cartierul Felinarelor Stinse acum câțiva ani, dar mi-am făcut abia acum loc să scriu despre acest roman care îmbină elemente de postmodernism cu literatura transgresivă à la Fight Club, precum și elemente de realism magic cu literatura profund psihologică. Dacă ești iubitorul cărților de acțiune îți va plăcea acest roman, chiar dacă ritmul cu care începe este, mai degrabă, unul ce nu te-ar duce cu gândul la un roman unde se găsesc teme precum războiul, sexualitatea, traficul uman, brutalitatea unei lumi pe care nu ai cum să o înțelegi deplin decât dacă o trăiești. Și personajul principal, Joey van Hoorn, pare să o înțeleagă deplin, căci acele bucăți povestite de el sunt niște oglinzi în care cioburile au fost lipite perfect pentru a da naștere unei lumi pe atât de tulburătoare, pe atât de fascinante. Este vorba despre lumea întunecată a Amsterdamului unde Joey nu este doar un personaj, ci pare un erou rupt din realitatea noastră, la fel ca toți ceilalți eroi și antieroi ai romanului. El creionează printr-un flux al conștiinței dus la extremă locurile, evenimentele și oamenii care alcătuiesc acest univers.

Avem pe de o parte un trio format din trei prieteni: Joey, individul timid la exterior, dar cu o lume interioară extrem de bogată; Patrick Swann, care vede în propria moarte singura posibilitate de evadare din universul abject al cărui produs este; Jurjen Rasmussen, cel care a evadat din această lume a escrocheriilor, ducând o liniștită viață de familie. Practic, romanul se învârte în jurul acestor trei eroi/antieroi, pentru că cei trei nu sunt nici complet albi, nici complet negri, ci niște nuanțe de gri, căci până și Jurjen nu este complet rupt de lumea din care a făcut parte, dar nici perfect integrat în noua sa viață.