Să scriem corect (I): Fir-ar!

Pornesc această rubrică nouă cu o imprecație, poate și pentru că folosesc această expresie destul de des, dar mai ales pentru că în diverse locuri am văzut utilizată forma fi-r-ar, o variantă care nu există în limba română, fiind folosită greșit de utilizatorii ei.

Este posibil ca lucrul acesta să se întâmple din două motive: fie din necunoașterea formei corecte, fie din asemuirea acesteia cu forma inversată a condiționalului prezent al verbului „a fi”, combinată cu un pronume în cazul dativ (fi-mi-ar, fi-ți-ar, fi-i-ar, fi-ne-ar, fi-v-ar, fi-le-ar), formă cu care imprecația fir-ar nu are nici o legătură.

De fapt, există o menționare privind forma acestei imprecații care ar trebui să lămurească pe toată lumea:

„lua-te-ar ~!, fire-ar (sau fir-ar) al ~ii (să fie)! se spune pentru a exprima o imprecație sau un blestem.” – fragment din „Noul dicționar explicativ al limbii române” (NODEX).