Final Frontier a adus numeroase lansări de carte, printre acestea fiind și volumul scris de Alexandru Lamba, Sub steaua infraroșie, pe care l-am devorat în două zile, astfel că nu regret nicidecum achiziționarea lui.

Astăzi vă spun și vouă câteva vorbe despre acest roman care mie mi-a atins corzile sensibile datorită ideii din spatele lui, și anume aceea că dragostea poate dura o eternitate, fiind de asemenea (în contextul acțiunii) cheia prin care omenirea își poate îndeplini misiunea de căutare a stelei infraroșii pentru găsirea unei civilizații extraterestre:

Ce căutam noi aici, ce așteptați voi, acolo, de la noi?

Să contactăm o specie extraterestră, desigur… Sfârșitul paradoxului Fermi, confirmarea că nu suntem singuri în univers. Dar mai avea asta importanță pentru o societate care nu avea nevoie de nimic? Dar pentru tine? Dar pentru noi? Ce o fi fost oare important pentru tine? Ce-ți doreai tu, de fapt? N-ai fi fost oare mai fericită? Dar eu?

Romanul este scris la persoana I, avându-l drept narator pe Erig care se adresează pe parcursul acestuia iubitei sale, Emily, rămasă pe Terra, cea cu care comunică la nivel mental despre misiunea de găsire a sferei Dyson. Toată această conexiune este posibilă datorită dragostei ce și-o poartă unul celuilalt, personajul principal descoperindu-și abilitatea de a pătrunde în gândurile altora în copilărie când citea mintea mamei sale, legătură pierdută în momentul întâlnirii cu Emily.

Erig îi repovestește celei care îl așteaptă de peste două sute de ani prin criogenare întâmplările care au loc de-a lungul călătoriei echipajului din care face parte alături de Sonya, Ivana, Melisa, Radovan și Van Dargo.

Ce mi-a plăcut mie la acest roman nu este numai scriitura simplă și curată, ci felul în care vorbește cititorului despre dragoste și sacrificiu.

Am fi putut avea o viață minunată, asta vreau să înțelegi.

Dar pentru tine n-a fost de-ajuns. Tu îți doreai să schimbi nenorocita asta de lume. Știi cât de mult m-a durut hotărârea cu care ai acceptat sacrificiul? Că lumea conta mai mult decât mine. Am spus sacrificiul, da, nu contest că ți-a fost greu să te-împaci cu asta, dar te-ai obligat să o faci cu o încăpățânare de martir. Ți-ai dat seama că prețul era iubirea noastră și ai acceptat să-l plătești. În numele amândurora.

Dacă Emily îl face pe al ei în momentul în care acceptă misiunea în numele ei și al lui Erig, cel din urmă îl va face pe al său pentru ca tânăra sa iubită să nu îl mai aștepte. Acesta va distruge puntea dintre ei după o noapte de amor cu Sonya, și astfel va fi obligat să trăiască cu consecințele acțiunilor sale.

Finalul este dramatic, pe măsura narațiunii, în rol de cititor ai mereu senzația unui sfârșit prăpăstios ce se potrivește cu pierderea iubirii, iar ultimele cuvinte ale romanului arată zbaterile personajului principal care încă o caută pe Emily:

Emily a mea nu e printre voi, nu-i așa? Numai voi mă așteptați. Nemuritori. Așteptarea vă e ușoară, pentru că sunteți numere. Sunteți coduri în sinergia infernalului cosmos. Mă așteptați pe mine sau pe cine-o fi. Nu contează. Vreți doar să vină cineva să vă ia, cu o cursă de ocazie, și să vă treacă dincolo, după ai voștri. Să vă scape de nemurirea voastră.

Vă recomand romanul lui Alexandru Lamba, unul dintre cele mai reușite pe care le-am citit de la un autor român, pentru că reușește să îmbine SF-ul cu sensibilitatea dând naștere unei povești emoționante care te atinge de la primul cuvânt pus pe hârtie.

Felicitări, Alexandru Lamba! Şi la mai multe!