gomes leal

După apariția primei ediții a Arenei culturale, am avut o lungă conversație cu scriitorul și criticul literar Oliviu Crâznic, cum se întâmplă adesea, de-a lungul căreia mi-a povestit despre studiile sale și despre cercetările întreprinse în vederea acestora, dezvăluindu-mi, printre altele, că revista culturală EgoPHobia avea în plan să dedice un număr poetului portughez António Duarte Gomes Leal (n. 1848 – m. 1921) despre care nu s-a prea vorbit la noi în țară, un artist înconjurat de mister, a cărui operă se află la granița dintre parnasianism, romantism și simbolism.

Tot de-a lungul acelei discuții, Oliviu mi-a propus să iau parte la dosarul consacrat lui Leal și am acceptat pe loc (poate ar fi de menționat că în studiile critice regăsesc aceeași plăcere pe care mi-o aduce conceperea propriilor mele povești; dacă aș fi închisă într-o cameră între cărți și coli de hârtie pe care să pot scrie și nu m-ar scoate nimeni de acolo timp de mii și mii de ani n-aș avea nici o problemă cu asta, poate pentru că „hârtia este mai răbdătoare decât oamenii”, cum am citit recent în Jurnalul Annei Frank, sau poate pentru că mi-aș putea imagina viața fără multe lucruri și fără mulți oameni, dar n-aș putea spune același lucru despre hârtie, instrumente de scris, povești sau cărți).

La puțin timp am primit de la Oliviu materialele de lucru de la care să pornesc, conținând o scurtă prezentare a poetului portughez (realizată de Cristina Petrescu), câteva dintre poemele sale (traduse de Cristina Petrescu și de Dan Caragea), dar și poemul închinat lui Gomes Leal de poetul, scriitorul, traducătorul și criticul literar Fernando Pessoa (tradus de Dan Caragea) – toate acestea le găsiți în EgoPHobia #46, secțiunea invitat.

De aici începea munca propriu-zisă, care în cazul lui Gomes Leal și al operei sale a presupus ore peste ore de căutare de informații, inclusiv în cărți scrise de autori portughezi, în limba portugheză. Una dintre ele – Gomes Leal: O Anjo Rebelde de Luís Dantas – mi-a recomandat-o chiar Oliviu care se afla la rândul său în etapa de cercetare pentru Gomes Leal și semnul misterului, un studiu extrem de bogat în detalii, cuprinzând inclusiv referiri la tratate și cronici, printre care Malleus Maleficarum sau Descriptio Moldaviae. Vă îndemn să-l lecturați, fie că sunteți cititori de critică literară sau pasionați de enigme și istorie, fie că pur și simplu doriți să aflați lucruri noi. Aveți ce citi în amplul studiu realizat de Oliviu care sapă în dedesubturile operei lui Leal pornind de la misterul specific acesteia și încheind cu amprenta lăsată de poetul portughez asupra artiștilor ce i-au succedat.

De-a lungul lecturilor mele am descoperit că Gomes Leal a dus o viață tumultuoasă, făcând parte dintre poeții oponenți tradiționaliștilor (conduși de António Feliciano de Castilho) și purtând o revoluție de idei alături de alți artiști precum Antero de Quental sau Theophilo Braga.

Un aspect ce stă sub semnul întrebărilor este convertirea la catolicism în 1910 (după trecerea în neființă a mamei sale) la care se adaugă și moartea în sărăcie și mizerie. Însă cea mai mare controversă este aceea legată de presupusul satanism.

Cărțile citite în timpul cercetărilor mele amintesc de satanismul lui Leal. Autorii, pentru a-și susține afirmațiile, dau exemple din opera poetului lusitan în care este menționată Satana, dar nici unul dintre aceștia nu prezintă dovada practicării acestui cult de către poetul Gomes Leal.

De aceea, am decis să încerc să răspund în studiul meu la întrebarea: a fost Gomes Leal poetul Satanei sau al lui Hristos?, considerând că în lipsa unor probe evidente verdictul satanismului nu poate fi dat, tot așa cum el nu a fost dat în cazul unor poeți români (Mihai Eminescu, Alexandru Macedonski, Tudor Arghezi etc.) care au folosit figura satanică în propriile lor opere. Despre aceasta (și nu numai) aflați mai multe citind studiul Gomes Leal – poet al Satanei sau al lui Hristos? în EgoPHobia #46.

În încheiere aș vrea să adaug că a participa la dosarul Gomes Leal din EgoPHobia, alături de Oliviu Crâznic, Ștefan Bolea, Sorin-Mihai Grad, Dan Caragea și Cristina Petrescu, este pentru mine una dintre cele mai mari realizări de până acum, iar faptul că am ocazia de a scrie despre literatură și cultură nu poate decât să mă bucure, întrucât întotdeauna am considerat că marile valori trebuie aduse înainte publicului dacă vrem ca ele să continue să definească societatea în care trăim.

Și eu o astfel de lume îmi doresc!

11+
#Tags
Gomes Leal

Alexandra Medaru administrator

One comment

///////////////

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *